Daniel David este un psiholog şi un cercetător clujean care nu concepe munca fără pasiune şi fără cuvintele „excelenţă“ şi „onoare“. Apreciat şi peste hotare, Daniel David (41 de ani) a pus, în urmă cu 10 ani, bazele celei mai vizibile şcoli de psihologie clinică şi psihoterapie din ţară. Tot el a adus în România, prin proiecte deja finalizate, conceptul de robot terapeutic.
Profesionist, ambiţios, mereu cu câte un proiect inedit, cu un suflu nou în cercetarea românească, astfel l-am putea caracteriza, în doar câteva cuvinte pe Daniel David, un psiholog şi cercetător clujean.
Nu concepe munca fără pasiune şi respect, dorinţă de nou, spirit de echipă şi aplicabilitate practică a ceea ce începe pe hârtie.
A avut un traseu fulminant. O simplă răsfoire a CV-ului său, care are mai mult de 10 pagini, unde sunt trecute atât lucrările pe care le-a scris integral sau parţial, cât şi premiile primite, proiectele naţionale şi internaţionale pe care le-a coordonat, îţi arată clar că te afli în faţa unui specialist, cu principii clare şi rezultate practice.
CV-ului unui psiholog
Daniel David (41 de ani) este un psiholog şi un cercetător român. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Tot de atunci e profesor „Aaron T. Beck“.
Coordonează programului de Master în Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică si Psihoterapie al UBB (din 2006), e preşedintele filialei clujene a Colegiului Psihologilor din România (din 2005) şi este, din 2001, editor la „Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies” (revista indexată: THOMSON
ISI/SSCI; PSYCINFO, EBSCO, PROQUEST, IBSS, CNCSIS-B+).
Profesorul este, conform Thomson ISI/Web of Science şi analizelor Asociaţiei Ad-Astra a Cercetătorilor din România, psihologul român