Cine nu s-a decis încă unde să petreacă Revelionul 2014, mai are câteva zile la dispoziţie pentru a-şi rezerva un loc în celebra staţiune Băile Herculane. Pentru masa de Revelion, hotelierii au pus la punct un meniu bogat, iar pensiunile au păstrat preţurile de anul trecut pentru a-şi păstra clienţii fideli.
Hotelierii, dar şi proprietarii de pensiuni din staţiunea Băile Herculane pun la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte petrecerea de Revelion. S-a întocmit meniul, s-au stabilit tarifele, iar zilele acestea se primesc ultimele rezervări pentru cazare. „Pentru seara de Revelion am pregătit bucate din bucătăria franţuzească, dar, bineînţeles, am ales şi bucate din bucătăria tradiţională românească. Distracţia va continua şi în seara de 1 ianuarie când vom organiza o seară cu specific tradiţional românesc, unde vom avea foarte mulţi invitaţi şi artişti de muzică populară renumiţi din zona Olteniei, dar şi din zona Banatului”, spune Florin Băzăvan, directorul hotelului „Afrodita” din Băile Herculane.
Şi pentru că după o noapte de petrecere, turiştii au nevoie şi de relaxare, gazdele pun gratuit la dispoziţia acestora piscină, jacuzzi, saună finlandeză, băi cu cromoterapie. „În locaţia noastră avem şi un centru se pot face proceduri de tratament pentru afecţiuni reumatismale, dar avem şi proceduri de răsfăţ, cum ne place nouă să le denumim şi aici pot enumera ritualul Cleopatrei. De asemenea avem o baie cu cromoterapie, unde efectul culorilor poate fi senzaţional şi se poate relaxa oaspeţii astfel încât să uite de toate grijile”, a mai spus Florin Băzăvan.
VEZI AICI VIDEO
Ritualului „Cleopatrei”
O oră de răsfăţ total la „Afrodita” presupune şi ritualul Cleopatrei, adică „o compoziţie din lapte, miere, în care se mai adaugă câteva preparate secrete, dar şi anumite arome. Se face o mixtură, se amestecă cu apa, apoi oasptele se masează