Săptămâna trecută, miercuri, joi şi vineri, s-a desfăşurat la Clubul ţăranului Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), adică o sărbătoare cu scriitori din Israel, Marea Britanie, Serbia, Croaţia, Jamaica şi, desigur, România.

Lumea noastră de astăzi ne îmbată cu ştiri referitoare la cele două dimensiuni pe care le consumăm cu o foame acerbă – politica şi tehnologia – pentru a uita, probabil, de o altă dimensiune care ne preocupă – din ce în ce mai puţin, din păcate – pe noi, oamenii: spiritul.

Săptămâna trecută, miercuri, joi şi vineri, s-a desfăşurat la Clubul ţăranului un festival internaţional de literatură, adică o sărbătoare cu scriitori din Israel, Marea Britanie, Serbia, Croaţia, Jamaica şi, desigur, România. Nu, nu au venit stele ale literaturii, nobelizate sau vedete milionare, ci oameni aplecaţi spre a scrie, oameni preocupaţi să încânte, să înduioşeze, să înfurie, să uimească, să mişte ceva înăuntrul celorlalţi oameni, care îi citesc. Oameni care îşi iau viaţa şi o amestecă în cuvinte, să emoţioneze pe alţii, sau măcar să-i facă să se aplece, timp de câteva minute, cam cât citeşti o pagină, asupra unor întrebări sau teme despre dragoste, fericire, moarte, viaţă, război – lucruri pe care politica şi tehnologia din ştirile cotidiene nu le vor discuta niciodată. Şi pe care, repet, parcă le-am uitat.

Cele două ore din fiecare zi de festival decurg astfel: fiecare autor citeşte în limba în care scrie un fragment de operă, apoi moderatorii le pun, fiecăruia sau tuturor, întrebări (despre literatură, despre viaţa lor, despre ţara lor, despre cărţi favorite, despre politică etc.), ca la final să fie rândul publicului să pună întrebări (despre momente ciudate, despre creativitate literară sau, pur si simplu, despre lectură).

Înzestraţi – mai mult sau mai puţin – cu elocinţă, i-am văzut pe scriitori cum intră în transă