Câteva sute de arbori au fost confiscați până acum de polițiștii vrânceni, în cadrul acțiunii naționale „Pomi de Crăciun”. Activitățile pe această linie vor continua până de sărbători. În perioada 29 noiembrie – 6 decembrie a.c., poliţiştii vrânceni au desfăsurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale în domeniul tăierii, transportului şi comercializării acestora.
În perioada menționată, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos. Ei au organizat 55 de controale pe drumurile publice, în fondul forestier, precum şi în pieţe, oboare şi târguri și au întocmit șapte dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale prevăzute în legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 90.000 lei. Ca şi măsură complementară, în cadrul dosarelor penale şi a contravenţiilor constatate, a fost confiscată cantitatea de 64,5 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 12.052 lei. Totodată, în timpul acțiunii din perioada 29 noiembrie - 6 decembrie a.c., au fost confiscaţi 304 pomi de Crăciun, tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional şi 630 kg de cetină.
Persoanele care desfășoară activități ilegale cu pomi de Crăciun trebuie să știe că amenzile sunt foarte mari, care pot ajunge și la 5.000 lei. Comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică ne-a spus că pomii trebuie să aibă crotalii și documente de proveniență. „La nivelul IPJ Vrancea sunt în curs de desfășurare acțiuni specifice de prevenire a tăierilor ilegale și furturilor de pomi de Crăciun. Se acționează atât în fondul forestier cât și pe drumurile pe care se transportă aceștia. Până acum au fost efe