Cine a prins „epoca de aur“ a comunismului sigur îşi aduce aminte de lipsurile materiale, frigul şi foamea criminale, pe care le suportau cu mare greutate, românii, în special iarna.

În „luna cadourilor“, în preajma Crăciunului, alergau cu disperare, colindând magazin cu magazin, alimentară după alimentară, pentru a putea pune pe masă o bucată de carne, de brânză sau chiar un amărât de salam cu soia.

Căutau de nebuni, printre blocurile cenuşii ale marilor oraşe, câte o portocală, o banană, ciocolată sau bomboane de pom, pentru a le putea pune copiilor sub brad, deoarece sacul lui Moş Gerilă era întotdeauna mai mult gol decât plin.

Bucureştenii ştiau fiecare pe unde să caute, unde s-a băgat ori urma să se bage carne, în special, dar şi alte alimente care lipseau, orientându-se mai ales după reperele cozilor din spatele blocurilor.

Aceste cozi celebre, de neuitat ‒ cine a trăit acele vremuri ştie ‒ erau formate la uşile din spate ale magazinelor, tocmai pentru a nu deranja privirile Tovarăşilor, când treceau în coloana oficială de partid şi de stat.

Cei mai descurcăreţi dintre amărâţi îşi lăsau de multe ori, rând, la mai multe cozi odată şi fugeau de la una la alta, atunci când sosea maşina cu pui, carne sau ce mai băgau tovarăşii şefi ai comerţului socialist.

Cei care aveau bătrâni în familie erau salvaţi, pentru că pensionarii aveau timp liber nelimitat şi puteau să stea la cozi, chiar şi nopţile, pentru ca a doua zi, să spere că prind două pachete cu carne, cât se dădeau, „ca să ajungă la toată lumea“, mai mult os şi acelea.

Ce de îmbulzeli, certuri, chiar şi bătăi se dădeau uneori, la astfel de cozi, între fomişti, mai ales că unii, mai şmecheri se băgau în faţă sau aveau blatul cu vânzătorii.

Erau şi cazuri frecvente în care, după ore întregi de tremurat la o coadă sau