Simone Tempestini şi Florin Tincescu au făcut spectacol în weekend-ul trecut la Prealpi Mastershow din Italia. Campionul naţional la juniori, Simone Tempestini, a reuşit să câştige Trofeul “Attilio Betega”, acordat celor mai buni piloţi sub 25 de ani, şi a terminat pe locul şase la general, iar Florin Tincescu s-a clasat pe locul patru la clasa R2. Stagiul de pregătire pentru sezonul 2014 se desfăşoară conform planului pentru juniorii Napoca Rally Academy. În weekend-ul trecut, Simone Tempestini şi Florin Tincescu au făcut spectacol la Prealpi Master Show. Desfăşurată la Treviso, competiţia a fost oportunitatea perfectă pentru Simone Tempestini să parcurgă primii kilometrii în regim de cursă cu modelul Skoda Fabia S2000.
Tempestini: “M-am acomodat cu maşina”
După parcurgerea celor patru probe speciale, cu o lungime totală de 34,8 kilometri, Simone Tempestini a terminat pe locul şase la general, dar însă a fost cel mai bun pilot cu o maşină S2000. Juniorul Napoca Rally Academy a primit şi Trofeul Attilio Betega, fiind cel mai bine clasat pilot sub 25 de ani din competitţe. „A fost un weekend foarte frumos şi distractiv pentru mine. Speciala de la Prealpi Mastershow nu este neapărat cea mai frumoasă probă, dar atmosfera a fost excelentă şi am avut pare de foarte mulţi spectatori. M-am acomodat cu maşina şi începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Am avut un ritm bun şi cred că asta este cel mai important pentru noi”, a spus Simone Tempestini.
Tincescu: “Totul a funcţionat bine”
Florin Tincescu a continuat procesul de acomodare cu modelul Citroen C2 R2 Max, dar şi cu Carmen Poenaru, copilotul cu care a concurat la Prealpi Mastershow. „Totul a funcţionat bine în weekend. Am avut o singură problemă la frâne pe cea de-a treia trecere pe probă, dar în rest sunt mulţumit. Au fost multe lucruri noi pentru mine la această etapă, dar încet-încet l