Bugetul a plecat, luni dimineaţă, de la Parlament spre Palatul Cotroceni. Deşi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale nu a vrut să spună dacă l-au primit sau nu, e greu de crezut că bugetul nu a ajuns la Cotroceni.
Iată termenele care sunt prevăzute de Constituţie şi când ar putea fi aprobat, în cel mai bun caz.
Calendarul bugetului
1. Termen de promulgare: 9 - 29 decembrie
Traian Băsescu are 20 de zile la dispoziţie să promulge Legea Bugetului sau să o retrimită în Parlament.
2. Reexaminare în Parlament: 30, 31 decembrie
USL a anunţat că parlamentarii sunt mobilizaţi să voteze bugetul cât mai repede şi să i-l trimită lui Traian Băsescu în aceeaşi formă.
3. Termen de sesizare după reexaminare: 31 decembrie - 4 ianuarie
Se pot face sesizări privind neconstituţionalitatea Legii Bugetului.
4. Termen de promulgare: 5 - 15 ianuarie
Traian Băsescu are 10 zile la dispoziţie să promulge Legea Bugetului.
Informaţiile au fost prezentate luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că Guvernul intenţionează să amâne introducerea accizei de 7 eurocenţi la motorină pentru o perioadă de trei luni, perioadă în care se vor căuta soluţii.
Parlamentul a adoptat, pe 4 decembrie, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, iar Guvernul aşteaptă acum mutarea lui Traian Băsescu - preşedintele a anunţat deja că va retrimite bugetul la parlament. Iar Victor Ponta l-a rugat doar să o facă rapid, să nu aştepte expirarea termenului de 20 de zile.
Traian Băsescu a anunţat, pe 2 decembrie, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Citeşte mai multe despre: buget buget2