Premierul Victor Ponta a declarat că nu şi-a închipuit că se va ajunge în situaţia în care cineva va rupe gardurile companiilor americane din România, având în vedere "relaţiile deosebite" pe care ţara le are cu SUA şi importanţa investiţiilor americane.
Premierul a amintit luni, în cadrul unei conferinţe a Instititului Aspen România, că a efectuat o vizită în SUA şi a subliniat că, pe lângă relaţiile bilaterale politice şi militare foarte bune, este nevoie şi de dezvoltarea mai puternică a relaţiilor economice, o viziune care a lipsit până în prezent.
Ponta a arătat că în vizita sa a insistat pe investiţiile americane în energie, dar că nu şi-ar fi imaginat că gardurile companiilor americane din România vor fi rupte.
"Am prezentat o ţară care îşi doreşte foarte mult investiţii, în special în zona energiei. Nu mi-am închipuit că, la un moment dat, cineva o să rupă gardurile companiilor americane în România, dar, sigur, democraţia are o mulţime de feţe. Cred că, totuşi, ideea de a avea relaţii economice cu SUA, dincolo de relaţia politică şi militară, e ideea corectă", a declarat Ponta.
Aproape 400 de persoane au declanşat, sâmbătă, un protest, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia companiei americane Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar şi din alte oraşe precum Iaşi, Bucureşti, Braşov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în concesiune de către Chevron. Iniţial, protestul a fost paşnic, însă la un moment dat, protestatarii au trecut drumul judeţean şi au ajuns în poarta suprafeţei îngrădite, deţinută de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere şi aruncând cu pietre în camioanele frmei angaja