Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tadici: "Cred că vom anihila linia de nouă metri a Germaniei, aşa vom avea şanse"

Publicat in Pro Sport, luni 9 decembrie 2013 ·

România are patru puncte după primele două partide în grupa D, la fel ca şi principalele adversare, Germania şi Ungaria. Reprezentativa ţării noastre s-a instalat însă pe primul loc datorită golaverajului mai bun, plus 29, faţă de Germania (plus 26) sau Ungaria (plus 10). Pentru tricolore, gândurile au zburat deja către Germania. De altfel, încă de la antrenamentul de dimineaţă, Gheorghe Tadici a pregătit jocul cu Germania (marţi, ora 18:00), naţională care ne-a învins în ultimul Campionat European, cu 25-23, chiar la Novi Sad.

"Avem puterea să câştigăm acest meci. Germania are o echipă completă, cu jucătoare rapide de contraatac, de faza a doua, au o viteză bună, doi interi de clară, Muller şi Steinbach, printre primii interi pe plan european, de aceea au şi cotă şi solicitări multe. Sigur şi noi avem jucătoare de valoare. O să vedem ce se întâmplă la ora jocului. Din punctul meu de vedere se poate întâmpla orice. E posibil să şi pierdem, dar cred într-un rezultat pozitiv, înţelegând aici şi un egal", a declarat Gheorghe Tadici.

Program full-time înainte de Germania

Selecţionerul este convins că apărarea poate câştiga şi acest joc, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă, cu Tunisia (27-17). "Dacă prindem o zi bună în apărare şi vom anihila toată linia lor de nouă metri, şi cred că o vom anihila, atunci cred că vom avea şanse bune de a învinge". Chiar dacă Germania a avut multe scăpări în defensivă, în partida cu Cehia (scor 37-32), Tadici susţine că Germania este tare şi în acest compartiment: "Se apără foarte bine şi au doi portari, Woltering şi Krause, de clasă, au colaborarea foarte bună cu apărarea, au soluţii în defensivă, patru apărători centrali. Vedem şi noi ce soluţii găsim pentru a le străpunge apărarea".

Antrenorul a urmărit pe viu toată partida Germania - Cehia şi a tars concluziile de rigoare "O să mai vedem şi în această noapte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°