Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii mici cer condiţii preferenţiale la privatizările statului. Brokerii vor investitori de retail, dar spun că „bursa nu e protecţia socială“

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 decembrie 2013 ·

Bursa se poate dezvolta prin atragerea de investitori de retail dacă în ofertele de privatizare făcute de stat acestora le sunt garantate integral subscrierile până la un anumit prag, susţin reprezentanţii micilor investitori. În opoziţie sunt unii brokeri care susţin că astfel de cerinţe ar însemna un fel de protecţie socială, iar bursa este un mediu extrem de concurenţial, unde cel mai puternic câştigă.

Cea de a treia ediţie a dezbaterii lunare BVB Focus Investitori, organizată ieri, a stârnit o polemică între participanţi cu privire la măsurile cele mai adecvate care ar trebui luate pentru a stimula investitorii mici, persoane fizice, să investească la bursă. Investitorii de retail joacă un rol important în lichiditatea pieţei, segment la care bursa de la Bucureşti este codaşă în regiune.

„Faptul că acţiunile Romgaz au o lichiditate mai mare pe bursa de la Bucureşti decât pe bursa de la Londra este un indicator că la Bucureşti sunt mai activi investitorii de retail, în timp ce la Londra instituţionalii nu sunt prea interesaţi să tranzacţioneze GDR-uri“, a spus Daniel Iancu, reprezentant al Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) şi administratorul forumului bursier AGF.ro.

Ce condiţii cer micii investitori ca să participe în ofertele statului

Asociaţia a propus un set de măsuri, trimise oficiului de privatizări şi Ministerului Transporturilor, prin care investitorii mici să fie încurajaţi să participe la ofertele de vânzare de acţiuni derulate de stat. Investitorii cer ca la viitoarele oferte ale statului să existe o delimitare a tranşei alocate investitorilor mici de cea a investitorilor de retail mari. Tranşa alocată micilor investitorilor trebuie să aibă un prag minim de 2.000 de lei şi un prag maxim de sub­scriere de 100.000 de euro. Statul să garanteze că subscrierile de până la 5.000 de euro

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 31 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°