Decizia Curţii Constituţionale nu a însemnat recunoaşterea imediată a limbii române drept limbă oficială în Republica Moldova, aşa cum s-au aşteptat mulţi. Dezbinaţi de interese de partid, politicienii nu sunt capabili să modifice Legea Supremă în Parlament şi vor să paseze poporului această responsabilitate.

Democraţii consideră că referendumul e cea mai bună metodă pentru a rezolva odată şi pentru totdeauna problema denumirii limbii de stat. Şi liberal-democraţii spun că asta ar fi soluţia, având în vedere că modificarea Constituţiei în Parlament este imposibilă în această legislatură. Reformatorii cred că valorile naţionale nu se supun plebiscitului, în timp ce liberalii cer deputaţilor să modifice „neîntârziat“ Legea Supremă, iar opoziţia condamnă hotărârea Curţii Constituţionale. În acest context, „Adevărul“ a provocat mai mulţi lideri de opinie din diferite domenii să spună cât de oportună ar fi organizarea unui astfel de referendum într-o societate scindată, care, după 22 de ani de independenţă, încă nu şi-a regăsit identitatea furată în comunism.

Demir Dragnev, istoric:

Limba pe care o vorbim este, fără îndoială, română. O zicem nu numai noi, cei din spaţiul românesc, ci şi întreaga Europa. Au dovedit-o şi mulţi cercetători, nu de azi sau de ieri, ci demult. Nu văd de ce-ar trebui să hotărască oamenii simpli cum se numeşte limba care are o bază ştiinţifică. „Moldoveneasca“ este o invenţie politică, încă de pe vremea lui Stalin. La fel au vrut să procedeze şi alţi politicieni inventând „limba austriacă“ sau „cubaneză“, dar toate au fost nişte încercări aberante. Cei care spun că vorbim „moldoveneasca“ o fac din frică de progres, pentru că tot ceea ce e românesc înseamnă automat european. Este şi o altă categorie: cei care vorbesc ruseşte. Pentru ei, este foarte comod să nege limba pe care n-o cunosc şi să aducă aşa-numite dovezi din cronici.