Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimatum elveţian: Secretul bancar primeşte o lovitură dură

Publicat in Curierul, marți 10 decembrie 2013 ·

Autorităţile elveţiene au cerut băncilor să lase deoparte eventualele semne de întrebare şi să adere la programul de cooperare voluntară cu Guvernul SUA în ceea ce priveşte identificarea americanilor presupus evazionişti cu conturi în Elveţia, scrie Bloomberg.

Autoritatea de reglementare financiară din Elveţia a cerut băncilor să decidă până luni, 9 decembrie, dacă vor participa la prima etapă a programului convenit de Guvernul de la Berna şi Departamentul Justiţiei de la Washington.

Băncile care aderă la program vor beneficia de înţelegeri prin care SUA se angajează să nu înceapă acţiuni în justiţie împotriva instituţiilor de credit dacă acestea transmit informaţii privind conturile clienţilor americani suspectaţi că evită plata taxelor prin transferul averilor în Elveţia.

Proiectul SUA - Elveţia antievaziune fiscală

Programul este disponibil unui număr de 300 de instituţii de servicii financiare care nu au fost până acum implicate în anchete ale Guvernului SUA. Băncile elveţiene au fost deja nevoite să cheltuiască milioane de franci, costuri juridice şi administrative, pentru a analiza situaţia clienţilor americani.

Guvernul elveţian consideră că programul voluntar reprezintă cea mai bună variantă pentru a evita anchete penale împotriva băncilor. Departamentul Justiţiei din SUA a precizat însă, în luna noiembrie, că ar putea aplica sancţiuni chiar şi băncilor care aderă la program, astfel că unele instituţii de credit au amânat o decizie finală.

"Toată lumea stă pe gânduri. Toţi ştiu că dacă se ascund vor ajunge să închidă, dar programul nu a fost bine gândit. Este un dictat cam subţire", comentează pentru Bloomberg un analist financiar elveţian.

Băncile elveţiene, afectate de programul american

Băncile elveţiene au fost afectate semnificativ de campania Guvernului american împotriva evaziunii fi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°