Meciul dintre CSU Sibiu și Asesoft Ploiești, care s-a terminat cu victoria sibienilor cu scorul de 92-69, a născut reacții de ambele părți.
„Sibiul a meritat victoria”
Antrenorul ploieștenilor, Dado Arnautovic, a refuzat să vină la conferința de presă organizată după meci. Acesta a motivat refuzul nu atât prin umilința suferită de echipa sa, cât prin scandările pe care le-au proliferat fanii sibieni la adresa echipei sale. Din partea Asesoft a răspuns întrebărilor jurnaliștilor ofițerul de presă, Ionuț Georgescu. “Sibiul a meritat victoria. A jucat mai bine decât noi. Merită felicitări echipa sibiană, noi am avut o zi slabă. La noi s-a și acumulat o anumită oboseală, jucând din trei în trei zile, așa nu scuză anumite greșeli pe care le-am făcut de-a lungul jocului”, a declarat acesta.
Arnautovic nu a mai apărut la conferinţă
Galeria sibiană nu i-a menajat deloc pe ploieșteni. Primul luat în vizor a fost Cătălin Burlacu, jucător care a avut mereu ceva de împărțit cu fanii din Sala Transilvania. Surprinzător, deși a fost mereu șicanat de suporteri, nu Burlacu și-a pierdut cumpătul, ci președintele Alexandru Iacobescu. Acesta s-a luat mai întâi la harță cu câțiva suporteri aflați în spatele băncii ploieștene, după care a ridicat tonul și chiar l-a luat de braț pe unul dintre arbitrii partidei. Eliminat din sală, Iacobescu s-a îndreptat spre ieșire arătând semne obscene către tribune, ceea ce nu a făcut decât să inflameze spiritele. Sala a scandat “Campioana din Ploiești / Unde *** ești?”, într-un limbaj mai puțin civilizat, ceea ce l-a determinat pe Arnatutovic să refuze orice dialog cu fanii baschetului sibian, după meci.
Georgescu a explicat de ce antrenorul ploieștenilor nu a apărut la conferința de după meci. “Poate vi se pare surprinzător că sunt eu la conferința de presă, dar domnul antrenor Dado Arnautovic nu a dorit să vină și