În pierdere de turaţie în campionat, unde nu mai bate pe nimeni de patru etape, Steaua a anunţat, prin vocea oficialilor ei, că echipele contracandidate la prima poziţie, vor avea „surprize” în acest final de 2013. Steliştii urmează să joace la Piatra Neamţ, în prima etapă a returului, apoi o dublă cu Astra, în 18 decembrie, la Bucureşti, pe Naţional Arena, urmând ca pe 21 decembrie, la Giurgiu, să aibă loc ultimul meci oficial din 2013. Roş-albaştrii au, astfel, un program foarte încărcat, iar rezultatele nu mai sunt cele aşteptate, astfel că bucureştenii fac tot posibilul să obţină amânarea a măcar un meci din această dublă, a ultimului, de la Giurgiu. În timp ce Astra dă asigurări că, la oraşul de la malul Dunării, se va putea juca în condiţii bune, graţie instalaţiei de încălzire performante, Steaua susţine că trebuie întrerupt campionatul cât mai repede. Şi, cum la primăvară, roş-albaştrii nu mai au grija meciurilor europene, aceştia preferă să joace atunci meciurile restante din acest tur, trei la număr, cu Astra, Concordia şi U Cluj. Argăseală, atu-ul Stelei? In urmă cu două săptămâni, formaţia din Ghencea, alături de alte şapte cluburi, a solicitat amânarea pentru luna februarie a etapelor din retur, însă n-a reuşit să obţină majoritatea în demersul către LPF, astfel că etapele 18 şi 19 au fost programate pentru luna decembrie. Acum, se încearcă din nou obţinerea unei amânări a restanţei, prin solicitări către LPF şi chiar FRF, prezenţa oficialului stelist, Valeriu Argăseală în Comitetul Executiv fiind un „atu” pentru ultima şedinţă a acestui for , de pe 16 decembrie. Interesant este că, numărul meciurilor oficiale jucate de fotbaliştii de la Steaua, respectiv Astra, nu este foarte diferit. Elevii lui Daniel Isăilă au avut, la început de sezon, opt partide internaţionale în tururile preliminare ale Europa League. În partea cealaltă, Steaua a jucat patru meci