Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slătinenii, atraşi de mesele de sărbători cu mâncare de catering

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Slătinenii care vor să se distreze de sărbători fără să mai poarte grija preparării mâncării au la îndemână o soluţie întâlnită tot mai des: firmele de catering. În ultimii ani, acestea s-au înmulţit în oraş, iar competiţia a devenit acerbă, clienţii făcând diferenţa în privinţa calităţii mâncării pregătite şi a tarifelor practicate pentru acestea. De Crăciun şi Revelion, firmele de catering vor fi la datorie.

Gospodinele din Slatina mai comode sau cele care, efectiv, nu vor să gătească în perioada sărbătorilor ce urmează din cauza volumului de muncă mare pe care trebuie să-l depună pot răsufla uşurate: firmele de catering vor lucra şi în această perioadă. De fapt, ultimele două săptămâni ale fiecărui an au devenit, de ceva timp, una dintre perioadele cele mai aglomerate pentru firmele de profil menţionate, perioade care aduc venituri frumoase patronilor.

Indiferent că vorbim despre mâncare pentru ospăţuri “oficiale” sau de cele private, firmele de catering sunt pregătite cu oferte şi preţuri pentru toate buzunarele. De la aperitive şi până la sarmale sau deserturi, orice se poate comanda şi cumpăra prin telefon, iar mâncarea este livrată direct la domiciliul clientului.

“Avem o ofertă variată de sărbători şi nu impunem comenzi minime sau o valoare minimă a unei comenzi. Oferta noastră cuprinde platouri reci – cu caşcaval, brânzeturi, şuncă ş.a., sau un alt fel de platou rece cu produse specifie numai din carne de porc – caltaboş, şuncă, şorici etc., şi platouri calde – carne la garniţă, mititei, murături, mămăliguţă ş.a. la preţul de 39 lei pentru două persoane, sau un alt fel de platou cald cuprinzând şniţele, carne de pui, aripioare de pui, copănele ş.a. – preţ de 31 lei pentru două persoane”, a spus Andreea Matei, angajată a unei firme de catering din Slatina.

Cei care vor să apeleze la serviciile firmelor de catering trebuie să se gândeas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 26 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 15 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°