De Moș Nicolae, Asociația culturală Vis de Artist a organizat manifestarea ”Visuri de iarnă”, a XXXVI-a ediție din cadrul programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”. Organizat în Sala Polivalentă a Muzeului Județean, evenimentul a fost realizat în regia Cătălinei Constantinovici, după un scenariu propus de voluntarele Emanuela Tican și Marta Paladi. Au participat elevi din Botoșani, Dorohoi, Vlăsinești, Unțeni, Frumușica, Durnești, de la Școala Populară de Arte – clasele de canto-muzică ușoară și chitară, Colegiul Național ”A.T.Laurian”, voluntari ai Asociației culturale Vis de Artist, coordonați de prof. Coca Dorica, Florin Ciobanu, Paul Ciprian Mihai, Cătălina Constantinovici. Timp de aproximativ două ore, spectatorii au ascultat piese de sezon, au fost în preajma Moșului Nicolae și au gustat din dulciurile primite de la ”Steluța Moșului”. Lucrări interpretate individual sau în grup, genuri muzicale diferite – clasic, folk și muzică ușoară, piesă de teatru – acestea au fost ingredientele ”visurilor de iarnă” împărtășite vineri celor prezenți.
Autori: comunicat de presa
De Moș Nicolae, Asociația culturală Vis de Artist a organizat manifestarea ”Visuri de iarnă”, a XXXVI-a ediție din cadrul programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”. Organizat în Sala Polivalentă a Muzeului Județean, evenimentul a fost realizat în regia Cătălinei Constantinovici, după un scenariu propus de voluntarele Emanuela Tican și Marta Paladi. Au participat elevi din Botoșani, Dorohoi, Vlăsinești, Unțeni, Frumușica, Durnești, de la Școala Populară de Arte – clasele de canto-muzică ușoară și chitară, Colegiul Național ”A.T.Laurian”, voluntari ai Asociației culturale Vis de Artist, coordonați de prof. Coca Dorica, Florin Ciobanu, Paul Ciprian Mihai, Cătălina Constantinovici. Timp de aproximativ două ore, spectatorii au ascultat p