* A fost paralizată prezenţa ofertei româneşti pe piaţa mondială
Prezenţa ofertei româneşti pe piaţa mondială a fost paralizată, se plâng, la unison, toţi producătorii noştri, subliniind că acesta este efectul desfiinţării Centrului pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS) fără ca Executivul să ia, în prealabil, măsuri de înlocuire a respectivei structuri, care să preîntâmpine implicaţiile generate pe plan intern şi internaţional.
"Programul de susţinere a exporturilor se află de atunci în comă indusă", după cum spun exportatorii.
Aceştia ne-au explicat care este situaţia de ansamblu: "Totul s-a blocat, prezenţa ofertei româneşti pe piaţa internaţională a fost paralizată, iar efectele sunt dramatice - producătorii noştri au pierdut o mulţime de târguri, la expoziţiile unde ne-am anunţat participarea spaţiile dedicate României au rămas goale, firmele româneşti sunt date în judecată şi trebuie să plătească daune, la aceste cheltuieli adăugându-se şi banii pierduţi din fabricarea mostrelor cu care ar fi trebuit să meargă la târguri (zeci de mii de euro), nu am putut pregăti contracte pentru anul viitor şi contractele care ar fi trebuit semnate în cadrul acestor evenimente au fost anulate, au scăzut comenzile. Sunt pierderi băneşti pe ani de zile. Imaginea ţării este compromisă, ne-am pierdut credibilitatea".
În prezent, serviciile pentru organizarea participării firmelor autohtone la târgurile şi expoziţiile internaţionale, ce reveneau CRPCIS, sunt efectuate de serviciul Achiziţii din cadrul Ministerului Economiei (ME).
"La ME este o birocraţie enormă, cu zeci de semnături, personalul nu este specializat şi durează foarte mult doar până când are loc licitaţia pentru firma organizatoare. Nici ministerului nu-i convine, dă din colţ în colţ, s-a trezit peste noapte cu alte atribuţii pe cap", ne-au mai spus sursele citate