Naţionala feminină de handbal a României a obţinut, luni, a doua victorie în grupa D a Campionatului Mondial din Serbia, după ce a învins categoric, scor 32-13, echipa Australiei.
În primul joc, disputat sâmbătă, elevele lui Gheorghe Tadici au trecut cu 27-17 de naţionala Tunisiei.
Tot luni, în celelalte meciuri din grupa D, Ungaria a câştigat cu 26-24 în faţa Tunisiei, în timp ce Germania a învins cehia cu 37-32.
În clasament, România, Ungaria şi Germania au câte 4 puncte, iar Cehia, Tunisia şi Australia nu au acumulat niciun punct până în prezent. Primele patru clasate se vor califica în optimile de finală.
Următorul meci al naţionalei României va avea loc pe 10 decembrie, împotriva Germaniei.
În meciul cu Australia, Gheorghe Tadici a preferat să meargă în special pe mâna jucătoarelor mai tinere, iar acestea nu au dezamăgit, impunându-se fără emoţii.
Cu 7 goluri marcate, pivotul Georgiana Ciuciulete a fost cea mai bună marcatoare a meciului şi, la final, a fot desemnată jucătoarea partidei.
Celelalte goluri ale României au fost marcate de Pârvuţ (6), Buceschi (5), Perianu (4), Nechita (3), Dincă (2), Pintea (2), Marin (2) şi Ţăcălie 1.
De cealaltă parte, de la învinse s-a remarcat Potocki, autoare a 5 goluri.
Citeşte mai multe despre: CM de handbal feminin Serbia Australia nationala feminina de handbal cm din serbia Gheorghe Tadici Georgiana Ciuciulete
Naţionala feminină de handbal a României a obţinut, luni, a doua victorie în grupa D a Campionatului Mondial din Serbia, după ce a învins categoric, scor 32-13, echipa Australiei.
În primul joc, disputat sâmbătă, elevele lui Gheorghe Tadici au trecut cu 27-17 de naţionala Tunisiei.
Tot luni, în celelalte meciuri din grupa D, Ungaria a câştigat cu 26-24 în faţa Tunisie