Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier Roşia Montană

Publicat in Romania Libera, luni 9 decembrie 2013 ·

Legea minelor, care prevede că în exploatările din România nu pot fi folosite tehnologii care afectează mediu, se va aplica şi proiectului Roşia Montană, a explicat şeful Comisiei de Industrii, conform Mediafax. Legea va intra marţi la votul final al Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră, Iulian Iancu, a făcut aceste precizări după ce Legea minelor a fost adoptată de Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie din Cameră.

Iancu a precizat că elementele de noutate absolută prevăzute de Legea minelor sunt cele legate de faptul că nicio exploatare din România nu va putea să înceapă fără ca înainte statul român să facă public acest lucru în toate etapele şi fără ca să se organizeze o licitaţie în modul cel mai transparent cu putinţă, impunând toate criteriile necesare, după ce a luat de la populaţie toate observaţiile privind exploatarea respectivă.

Iancu a spus că statul e obligat, prin Legea minelor, să străbată toate fazele privind protecţia sitului arheologic, dacă e cazul, protecţia mediului. De asemenea, statul este obligat să se asigure că tehnologia despre care se vorbeşte este una care nu afectează mediul, nu afectează populaţia şi nu pune în pericol viitorul unor comunităţi sau viitorul unor regiuni întregi.

El a precizat că Legea obligă autorităţile să facă informări publice transparente, inclusiv online.

Întrebat ce se va întâmpla cu proiectul minier Roşia Montană, în condiţiile prevederilor Legii minelor, Iancu a spus că toate proictele de acest gen, care au generat foarte mare suspiciune, vor avea un foarte mare suport de protecţie din partea populaţiei.

"Populaţia României a fost foarte îngrijorată de faptul că o tehnologie anume ar putea să fie promovată în ciuda opoziţiei şi rezervelor pe care le are populaţia. De la această lege, autorităţile române, în mod sp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 17 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 22 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 39 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°