Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportatorii rutieri sătmăreni s-au alăturat protestelor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 9 decembrie 2013 ·

Transportatorii rutieri de marfă sătmăreni s-au alăturat acţiunilor de protest organizate ieri în întreaga ţară exprimându-şi în acest fel nemulţumirea faţă de infrastructură, faţă de lipsa locurilor de parcare, de creşterea accizelor la carburanţi şi faţă de alte taxe. Încă de dimineaţă, transportatorii sătmăreni şi-au aliniat autotrenurile pe drumul dintre Satu Mare şi Dorolţ, ocupând jumătate din partea carosabilă, circulaţia în zonă desfăşurându-se foarte greu doar pe o direcţie de mers. Poliţiştii sătmăreni au încercat să asigure cât de cât fluidizarea circulaţiei pe tronsonul de drum ocupat de protestatari. Circulaţie greoaie între Satu Mare şi Dorolţ

Drumul Naţional 19, între Satu Mare şi Dorolţ, a fost blocat ieri pe o distanţă de aproape 2 km de transportatorii sătmăreni nemulţumiţi de faptul că Ministerul Transporturilor nu şi-a respectat angajamentele în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Circa o 150 de autotrenuri au fost înşirate unele după altele blocând în acest fel o direcţie de mers. Traficul în zonă se desfăşura cu dificultate doar pe o singură bandă.

Reprezentanţii firmelor de transport sătmărene au afirmat că este blocat transportul de marfă atât dinspre cât şi înspre Vama Petea. “Am făcut în aşa fel încât să se poată circula cât de cât. Pot circula doar autoturismele, transportul de persoane şi transportul de animale. Transportul de marfă a fost blocat în totalitate. Nu se circulă nici înspre, nici dinspre Vama Petea”, ne-a declarat unul dintre protestatari.

Prefectul Eugeniu Avram s-a deplasat ieri dimineaţă şi a stat de vorbă cu protestatarii. De asemenea, la faţa locului se aflau şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisarul şef Constantin Taloş, adjunctul Florentin Vlad, precum şi patrule ale Poliţiei care încercau să asigure cât de cât fluidizarea traficu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 13 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 48 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 26 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 53 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°