Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este secretul fericirii în era tehnologică?

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Dependenţa de telefonul mobil ne afectează relaţia cu cei din jur şi predispune la instalarea stărilor depresive, arată un sondaj efectuat pe 500 de studenţi.

Concluziile cercetării realizate la Universitatea Kent din Ohio, în SUA, se constituie ca replică la studii anterioare, confom cărora telefoanele mobile ar contribui, de fapt, la îmbunătăţirea interacţiunii socială şi la reducerea sentimentului de izolare.

Echipa de cercetători americani a observat că tinerii care nu puteau rezista tentaţiei de a răspunde constant apelurilor, sms-urilor şi mesajelor postate de cunoscuţi pe reţelele de socializare sufereau de un nivel crescut de anxietate din cauza obligaţiei de a fi mereu la dispoziţia celorlalţi.

Nivelul de stres al studenţilor a fost măsurat printr-o procedură clinică şi a fost corelat cu gradul de satisfacţie al vieţii resimţit de fiecare student în parte, iar cei care nu-şi butonau nonstop telefoanele s-au dovedit a fi mult mai fericiţi şi mai mulţumiţi.

Conectarea permanentă nu lasă timp pentru solitudine, iar sănătatea mintală presupune răgaz pentru reflecţie, pentru introspecţie, de analiză a întâmplărilor vieţii sau de refacere după stresul zilnic, a declarat psihologul Andrew Lepp

"Reţeaua socială mă face să mă simt legat de telefon, de parcă n-aş avea şi altă obligaţie în viaţă", a spus unul dintre studenţii care au luat parte la cercetare. Un alt tânăr s-a arătat deranjat de faptul că telefonul mobil înseamnă că poate fi contactat oricând. Oamenii de ştiinţă au mai declarat că mulţi studenţi au recunoscut că trimit sms-uri sau postează mesaje constant, de dimineaţa până seara, ceea ce reprezintă un factor de stres în sine.

Studiul a luat în calcul şi rezultatele obţinute de studenţi la examene şi s-a observat că cei dependenţi de telefonul mobil şi de reţelele de socializare aveau calificative mai slabe decât ceila

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 39 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 52 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°