Un tânăr de 23 de ani, din Focșani, a fost reținut de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune. Potrivit oamenilor legii, la finele săptămânii trecute, el ar fi înșelat o bătrână cu suma de 2.000 lei. El i-a spus femeii că este trimisul avocatului fiului său, care ar fi fost implicat într-un accident rutier.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale au luat măsura reţinerii împotriva unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din Focşani, judeţul Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Tânărul este suspectat că, în ziua de 26 octombrie a.c., s-a prezentat la domiciliul unei femei în vârstă de 78 de ani din Buzău, căreia i-a spus că a fost trimis de avocatul fiului său, pentru a lua suma de 2.000 de lei. Anterior vizitei, buzoianca a fost sunată pe telefonul fix de un necunoscut care s-a recomandat drept avocatul fiului său şi i-a solicitat 2.000 de lei, bani necesari pentru victimele accidentului rutier provocat de fiul său. Necunoscutul i-a mai spus că fiul ei nu poate vorbi prea bine pentru că a suferit şi el vătămări în urma accidentului şi că va trimite pe cineva să ia cei 2.000 de lei. Femeia a dat banii celui care s-a prezentat la uşa ei, iar la câteva ore după plecarea acestuia şi-a dat seama că a fost înşelată şi a solicitat ajutorul poliţiei. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, s-a reuşit identificarea suspectului, care a fost reţinut pentru 24 de ore”, se arată într-o informare a IPJ Buzău. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Oamenii legii reamintesc tuturor cetăţenilor că pentru a nu deveni victime ale escrocilor, trebuie să verifice cu atenţie dacă cei care îi contactează au într-adevăr calitatea cu care se recomandă. Un simplu apel telefonic, efectuat înainte de a da curs indicaţiilor necunoscuţilor, vă poate s