Scris de A.S. - Dacă autorităţile din Lugoj au reuşit să deschidă şi în acest an un patinoar artificial, o distracţie de-o iarnă pentru care s-au alocat 160.000 de lei de la bugetul local, la Timişoara, reprezentanţii primăriei spun că nu s-au înţeles la bani cu furnizorii. Oficialii municipalităţii timişorene iau în calcul achiziţionarea unui patinoar pentru următorul sezon rece.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că au avut în plan amenajarea unui patinoar în centrul oraşului, fie pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, fie măcar pe una de 450 de metri pătraţi, şi au purtat lungi discuţii cu furnizorii, dar ofertele pe care le-au primit au fost… de neacceptat, costurile fiind prea mari.
„Din păcate, anul acesta nu vom putea pune la dispoziţia timişorenilor un patinoar, din cauza preţului foarte mare care ni s-a cerut din partea furnizorilor. Bugetul pentru luna decembrie este unul limitat şi, ca atare, nu am putut să acceptăm aceste oferte. Investiţia ar fi fost de aproximativ 50.000 de euro pentru închirierea exclusivă. Am mai încercat şi alte formule, în care se făcea o reducere de preţ la patine, cu o taxă ceva mai mică, din păcate, nu am reuşit să ajungem la o concluzie. Ne-am dorit în centru, am avut mai multe zone în vedere. Pe de o parte, pentru patinoarul de 600 de metri pătraţi nu exista decât soluţia platoului din faţa Operei, care însă este folosit pentru toate manifestările care se întâmplă de Crăciun. Pentru varianta de 450 de metri pătraţi era valabilă atât zona parcării de la Hotel Central, cât şi zona unuia dintre intrândurile în Piaţa Operei”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Nemulţumite de ofertele primite, autorităţile locale iau în calcul achiziţionarea unui patinoar pentru iarna viitoare.
„Pentru anul viitor ceea ce putem să facem este să încercăm să achiziţionăm un patinoar, de către primărie, care să fie exploata