Directorul CIA, John Brennan, a decorat doi fosti agenti ai serviciului american de informatii al caror avion a fost doborat in China la sfarsitul lui 1952 si care au petrecut 20 de ani in temnitele chineze, a anuntat luni CIA, citata de AFP.
Cei doi agenti, John Downey si Richard Fecteau, au fost decorati cu 'Distinguished Intelligence Cross', cea mai inalta recompensa a CIA, in cursul unei ceremonii care a avut loc la o data neprecizata in noiembrie, a explicat agentia de informatii intr-un comunicat, potrivit Agerpres.
In cursul unei misiuni desfasurate in noiembrie 1952, cei doi trebuiau sa recupereze cu ajutorul unui avion un agent aflat pe teritoriul Chinei. Recuperarea urma sa se faca fara ca avionul sa atinga solul, cu ajutorul unei franghii legate de un balon si de care era agatat agentul. 'Agentul fusese compromis de chinezi fara ca CIA sa stie acest lucru', a povestit agentia in documentul amintit. Cand avionul a coborat pentru a-l recupera, apararea antiaeriana chineza a deschis focul si a doborat aparatul.
Doi membri ai echipajului au fost ucisi, insa Downey si Fecteau au supravietuit, dar CIA a ajuns la concluzia ca au murit si ei.
O luna mai tarziu, familiile lor au primit o scrisoare din partea agentiei in care erau anuntate despre decesul lor intr-un accident al unui avion de linie.
Abia doi ani mai tarziu, in urma unui proces public, CIA a descoperit ca ei au supravietuit. Tribunalul chinez l-a condamnat pe Downey la inchisoare pe viata, iar pe Fecteau la 20 de ani de temnita. 'Cei doi au ramas in captivitate pana la inceputul anilor 1970', a adaugat CIA fara sa precizeze data sau circumstantele eliberarii lor.
Directorul CIA, John Brennan, a decorat doi fosti agenti ai serviciului american de informatii al caror avion a fost doborat in China la sfarsitul lui 1952 si care au petrecut 20 de ani in temnitele chin