Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea „Ştefan cel Mare” îi celebrează pe tinerii cercetători ai instituţiei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 10 decembrie 2013 ·

Studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) care în decursul anului 2013 s-au evidenţiat prin activităţi de cercetare vor fi invitaţii speciali ai evenimentului „Gala tinerilor cercetători ai USV”, manifestare aflată la prima ediţie.

Evenimentul va fi găzduit de Auditoriumul „Joseph Schmidt”, în data de 16 decembrie, începând cu ora 14.00.

Potrivit prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, prorector responsabil de activitatea ştiinţifică a USV, „gala este un eveniment de popularizare a studenţilor implicaţi în cercetare, de evidenţiere a rezultatelor obţinute de ei la diverse competiţii”.

La manifestare vor fi invitaţi din partea Universităţii din Bucureşti, de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară etc.

Mihai Dimian a mai menţionat că în cadrul evenimentului vor fi anunţate două competiţii, pentru doctoranzi şi cadre didactice, a căror finalitate va avea loc în luna martie, când vor fi sărbătorite Zilele USV.

Tot la „Gala tinerilor cercetători ai USV” va fi prezentat Orizont 2020 - un nou program de finanţare pentru cercetare şi inovare la nivelul Uniunii Europene cuun buget de 80 de miliarde euro. Orizont 2020 reuneşte, pentru prima dată în cadrul unui program unic, toate fondurile UE destinate cercetării şi inovării, concentrându-se asupra transformării descoperirilor ştiinţifice în produse şi servicii inovatoare care oferă oportunităţi de afaceri şi îmbunătăţesc viaţa oamenilor.

Invenţii premiate

În decursul anului 2013, numeroase echipaje ale universităţii sucevene au fost distinse cu premii la concursuri şi saloane de inventică şi cercetare.

Dintre cele mai recente amintim „Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică 2013”, eveniment ce a avut loc în luna noiembrie a acestui an şi unde USV şi-a adjudecat patru premii, Expoziţia Internaţională „Infoinvent” de la Chişinău – opt prem

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°