Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut cu până la 4,4%, la un preţ de 0,803 lei/titlu, în şedinţa de marţi, în contextul în care al doilea program de răscumpărări urmează să se încheie în scurt timp. Brokerii spun că investitorii aşteaptă noi măsuri din partea administratorului Franklin Templeton pentru a relua achiziţiile.
„Cel de-al doilea program de buy-back se apropie de final: fondul mai are de răscumpărat câteva zeci de milioane de acţiuni. Cel de-al treilea program de răscumpărări este de aşteptat să înceapă anul viitor, până atunci însă investitorii îşi marchează profiturile“, a spus un broker.
Acţiunile FP au scăzut ieri cu până la 4,4%, însă spre finalul şedinţei de tranzacţionare titlurile au mai recuperat din scădere şi au închis la un preţ de 0,813 lei/titlu, cu 3,2% sub cotaţia de luni. Asta după ce luni titlurile FP au mai pierdut 2,15%. Astfel, în doar două zile, preţul s-a corectat cu 5,3%. În schimb, tranzacţiile au crescut ieri la 34 mil. lei, în condiţiile în care scăderile au determinat un interes mai mare şi la cumpărare.
Înainte de aceste corecţii, acţiunile FP urcaseră săptămâna trecută peste 0,86 lei şi aveau o creştere de 56% de la începutul anului.
„Nu mă aştept la corecţii importante. Scăderile înregistrate de acţiunile FP sunt cauzate de marcările de profit. Majoritatea emitenţilor de pe bursă au înregistrat scăderi ieri, fără însă a fi un eveniment anume care să determine aceste scăderi“, a spus Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare la societatea de brokeraj Estinvest.
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
În urmă cu două zile, fondul a anunţat că a răscumpărat 100 de milioane de acţiuni proprii de la finalul lunii noiembrie, când a fost reluat programul de răscumpărări până pe 6 decembrie, ridicând astel totalul r