“Meciul nu mai are cine ştie ce miză. Avem şanse mici să ne calificăm, dar o să fie o experienţă frumoasă pentru tine!”, te introduce un fan al lui Partizan în atmosfera partidei ce stă să înceapă în aproape o oră. Echipa de baschet din capitala Serbiei joacă în Euroliga împotriva ucrainenilor de la Budivelnik Kiev, ultimul loc din grupă, pe impresionanta Kombank Arena. Sala de 25 de mii de locuri este însă aproape goală şi începi să ai dubii legate de “experienţa frumoasă” pe care ţi-au promis-o suporterii sârbi. Singurul loc din Kombank Arena plin-ochi este cel în care stau ultraşii lui Partizan. Şi aceea este o zonă în care, înainte să intri, te gândeşti de mai mult de două ori. Asta pentru că aici nu par să existe restricţii pentru ultraşi. De fapt, aceasta este situaţia tuturor cluburilor mari din Serbia, indiferent de ramura sportivă.

În urmă cu doar câteva luni, la fotbal, ultraşii lui Partizan au intrat pe teren la finalul meciului european cu Ludogoreţ şi i-au luat banderola căpitanului Scepovic, în timp ce stewarzii priveau impasibili scena îngrozitoare.

Acesta este doar un episod care demonstrează puterea fanilor. Una prea mare şi deosebit de periculoasă pentru orice echipă.

Ultraşii “pitici”de la inelul al doilea

Înapoi în sală unde se sudează ţigările. Un alt lucru neobişnuit pe care trebuie să îl accepţi pe Kombank Arena din Belgrad.

“Volim ga!”, se aude de undeva de la inelul al doilea al sălii. Întorci mirat capul împreună cu ceilalţi trei mii de oameni. Încă o dată: “Volim ga!”. În întunericul de la etaj distingi siluetele a 15-20 de puşti, niciunul mai mare de 12 ani. Copii încearcă să dea tonul unui cântec pe care, de obicei, jucătorii îl cântă împreună cu galeria la finalul partidelor. “Volim ga!”, a treia încercare şi “Grobari” intră în jocul puştilor! Vocile copiilor se combină ciudat cu cele ale bărbaţilor în