Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-au votat pe ascuns graţierea şi amnistia "noaptea" în Parlament

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 10 decembrie 2013 ·

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă Neregulile comise de parlamentari pentru această lege

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, susţine că proiectul de lege privind amnistia şi graţierea a fost votat ieri seară, într-o şedinţă întocmită ad-hoc. Aceasta a fost motivaţia oferită pentru a explica de ce presa nu a avut acces la această discuţie şi de ce nu a fost informată despre ea, iar Raportul Comisiei nu a fost făcut public până nu a ajuns în plenul Camerei Deputaţilor. Foto:gandul.info Ciucă nu a putut explica cum la ora 22 în Parlament mai erau doar şapte membri ai Comisiei, iar după această oră au apărut 24 de membri ai Comisiei. La ora 22, după terminarea şedinţei Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, presa a fost dată afară din sală de personalul administrativ, spunând că s-a terminat programul. Ciucă a declarat că ulterior acestui moment, comisia s-a reunit, iar toţi membrii Comisiei au fost prezenţi la şedinţă. La ora 22, se încheie şedinţa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, pleacă ultimul din sală, după ce face declaraţii presei despre proiectul legislativ privind legea lobby-ului. Ulterior, presa este dată afară din sala de şedinţă de personalul administrativ, motivându-se că programul lor s-a încheiat de la ora 21.30, iar presa nu mai are ce căuta în această sală. Bogdan Ciucă susţine însă că după plecarea tuturor din sală s-a decis reluarea şedinţei. “Legea amnistiei a fost votată aseară după ce am plecat împreună din sală, ne-am reîntors. Am hotărât să nu ne mai vedem dimineaţă şi dacă tot eram în Parlament, am decis să ne vedem aseară. La această şedinţă au luat parte toate grupurile parlamentare, liberalii au fost prezenţi şi au votat împotrivă, patru persoane au votat împotrivă”, a spus conservatorul. Întrebat la ce oră s-a votat acest pr

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Mediafax acum o ora
Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. „Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, ne

Adolescent de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărăşan. Fiara i-a sfâșiat copilului mâna stângă. S-a dat mesaj Ro-Alert pentru populație

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 14 ani a fost atacat, marţi, 24 septembrie, de un urs, într-o localitate din judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert pentru populație. ”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ

Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galaţi, aici ştim că vine viitura / Autorităţile să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 3 ore
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

Nicolae Ciucă a răspuns la acuzațiile generalului (r) Eugen Bădălan despre lupta de la Nassiriya: „Există un jurnal care nu poate fi contestat”

Adevarul acum 21 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că a luptat în Irak, în Nassiriya. Liderul PNL a spus că a existat o aprobare solicitată şefului Comandamentului operaţional întrunit, căruia îi era subordonat când se afla în teatrele de operaţii.

Avertizare de călătorie pentru Croația, din cauza creșterii nivelului Dunării. Pot fi impuse restricții de circulație, anunță MAE

Libertatea acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, potrivit datelor transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelului Dunăr

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 6 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Un pensionar din Giurgiu a CÂȘTIGAT la LOTO 2,38 de milioane de euro: „Joc de aproape 50 de ani”

Gandul acum o ora
În timp ce mulți pensionari sunt copleșiți de grija zilei de mâine, un vârstnic din Giurgiu a avut parte de o surpriză nesperată. După 50 de ani în care și-a încercat norocul la Loto, acesta a câștigat premiul Joker la categoria 1, în valoare de 2,3

Statele Unite se opun unei operațiuni terestre a Israelului în Liban. "Căutăm o cale de ieşire pentru a împiedica escaladarea"

Ziare.com acum 50 minute
Statele Unite urmează să prezinte idei concrete pentru aplanarea crizei din Liban, a declarat luni seara, 23 septembrie, un înalt responsabil american, care și-a exprimat, în acelaşi timp, opoziţia faţă de orice incursiune terestră israeliană împotr

Comandant român de cursă lungă, recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare / Bărbatul era în hipotermie şi în stare de şoc, după multe ore petrecute pe o bărcuţă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Comandantul român de cursă lungă Marius Manuel Rădulescu a fost recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare. Incidentul s-a petrecut în 20 semtembrie, pe o mare cu grad de inten

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°