Se apropie sărbătorile de iarnă! Ştim cu toţii acest lucru. Fiecare dintre noi este pătruns de spiritul acestor sărbători. Mai întâi, aşteptăm pe Moş Nicolae! Mici sau mari, toţi ne dorim să primim câte ceva în ghete! Apoi, aşteptăm Crăciunul! Atunci, mici sau mari, toţi aşteptăm primii fulgi de nea. Ştim cu toţi că sărbătorile de iarnă parcă nu au farmec fără zăpada albă şi pufoasă! Dacă ieşi la o plimbare prin oraş, luminiţele aprinse te învăluie toate în razele lor colorate! Ce poate fi mai frumos?
Vă spunem noi! O poveste spusă la gura sobei sau lângă calorifer, după caz, despre oraşul în care locuim noi. Da, despre oraşul Tulcea, pentru noi tulcenii! Nu vă este dor de poveştile bunicilor spuse la gura sobei, de amintirile lor? Mie, da! Pentru cei ai căror bunici nu mai sunt, pentru a le mai spune o poveste, pentru cei care iubesc poveştile sau legendele, pentru toţi cititorii noştri, vă dăruim cu drag o poveste !
*
Această poveste a fost publicată în ediţia din februarie 1935 a „Revistei Copilul Dobrogean”, apariţie lunară sub auspiciile învăţătorilor secţia Tulcea, sub semnătura lui Nenea Nicu. De fapt, Nenea Nicu era un învăţător, care, după cum scrie la nota de subsol: „Aş dori să fiu un scriitor ca Ion Creangă şi să fiu tradus în toate limbile!”. Nu ştim dacă a reuşit să ajungă la fel de cunoscut ca Ion Creangă, dar, prin această poveste, îl facem cunoscut tulcenilor, pentru că această poveste este pentru noi. Vă rugăm, să o priviţi ca pe o poveste.
*
Povestea oraşului Tulcea
…Toţi ai casei plecaseră la plimbare. Moş Nae stătea singur acasă. Cu luleaua în colţul gurii, rezemat pe coate, privea afară la fulgii de zăpadă care se jucau şăgalnici prin curte. Se gândea la timpurile când era copil, ca Vasilică şi Lenuţa, nepoţii lui, care erau acasă. Fără ei, casa părea pustie.
Deodată, uşa se deschise încetişor şi nepoţii l
