În Parlamentul României guvernează votul fricii. Oameni de afaceri discreţi, foşti securişti, potenţaţi ai anilor ’90 care fac politică, gândesc strategic, au armate întregi de politicieni care le slujesc intereselor. Aceştia fac agenda publică, iniţiază legi, fac justiţia, fac totul pentru a dormi liniştiţi. Baroni locali, antreprenori de carton, ofiţeri acoperiţi, petrolişti, bijniţari. Ei sunt şefii politicienilor!
Parlamentarul român al anului 2013 este o specie aparte. Poartă un costum de calitate medie, cămaşă cu butoni, mănâncă în restaurante unde cafeaua costă 15 lei, are cabinet, secretară, amantă, ceas scump, tabletă, două telefoane şi gel în păr sau vopsea (depinde de vârstă). Face business, foloseşte apelativul “excelenţă” atunci când vorbeşte la telefon şi este sau aspiră să devină mason, rotarian, ceva.
El a fost trimis în Parlament de un partid politic care a investit în el bani şi timp. Mulţi bani. I s-a cerut credinţă, obedienţă şi linii clare de urmat, care la prima vedere par simple: Nu vorbeşti de rău membri partidului care te trimit în Parlament să le slujeşti. Tu nu ai opinii proprii! Nu serveşti interesele cetăţenilor, serveşti interesele de partid. Nu trebuie să ştii politică. Nici măcar să citeşti ziarele sau să te uiţi la ştiri. Poţi urmări liniştit serialul tău preferat din camera de hotel plătită de proşti. Noi îţi vom spune ce să vorbeşti, când să reacţionezi, ce să votezi, ce să nu votezi. Partidul îţi este şi mamă şi tată. Şi prieten, şi duşman. Tu eşti al nostru, noi te susţinem atât timp cât ne eşti fidel. Nu scriu lucruri noi, ştim cu toţii cum a ajuns acest individ parlamentar. Când partidul a decis, a investit 100.000 de euro în campania electorală, i-a pus figura candidatului pe toate blocurile/casele, i-a scris discursurile, i-a plătit petreceri câmpeneşti pentru votanţi şi aranjat sediile de votare. Candidatul nu a f
