Vremurile de început ale Bucureştiului sunt încă învăluite în ceaţă, la fel ca şi istoria începuturilor Ţării Româneşti. Prima atestare documentară sigură a oraşului este de la 21 septembrie 1459, când domnitorul Vlad Ţepeş întăreşte unor boieri o moşie. În aceste timpuri se mai foloseşte şi denumire dea Cetatea Dâmboviţei, denumire ce va pierde teren în anii ce vor urma. De la 1459 se cunoaşte, mai mult sau mai puţin, istoricul oraşului Bucureşti, însă înainte de această dată informaţiile pe care le avem sunt destul de sumare, unele chiar fanteziste, şi nu de puţine ori se contrazic între ele.
Cetatea Dâmboviţei, de la Bran în mlaştinile din sud
Pentru puţină vreme, la începuturile sale, Bucureştiul a fost denumit şi Cetatea Dâmboviţei în documentele interne. Această denumire a ieşit din uz în cele din urmă, iar cea de Bucureşti a câştigat. S-ar putea spune foarte lejer că Cetatea Dâmbovţei este cu adevărat Bucureştiul din vremea lui Basarab sau Mircea I, dar nu toate documentele şi indiciile par a spune aceleaşi lucruri.
Un istoric interbelic mai puţin cunoscut, Domenico Caselli, într-o broşură de la 1935 intitulată Cum au fost Bucureştii odinioară: Cu chipuri şi icoane este unul din primii care contestă faptul că Cetatea Dâmboviţei ar fi fost de fapt Bucureştiul. După părerea sa, Cetatea Dâmboviţei a fost aşezată mai sus de poziţia actuală a Capitalei, undeva în zona Rucăr-Bran. Astfel, el spune că Cetatea Dâmboviţei ar fi de fapt o anume Cetatea Neamţului (anu se confunda cu Cetatea Neamţului de lângă Târgul Neamţ - n.r.)construită de cavalerii teutoni atunci când regele maghiar Andrei al II-lea le întăreşte la 1221 privilegiile pe care le primiseră la 1211. După ce aceste privilegii au fost întărite, teutonilor li s-au garantat şi teritorii până la Dunăre. Cu această ocazie, trec munţii
