Moş Crăciun a venit mai devreme pentru pasagerii unei curse low-cost operate de o companie de zbor din Canada. Ideea de promovare găsită de management i-a lăsat cu gura căscată pe călătorii ajunşi la destinaţie
Conducerea companiei aeriene WestJet a pus la cale o surpriză de proporţii pentru a-şi promova serviciile. Pasagerii pentru cursa de Calgary au fost rugaţi să-i spună lui Moş Crăciun ce cadou şi-ar dori să primească, iar momentul a fost dat uitării înainte ca aeronava să decoleze.
În timp ce oamenii se îndreptau spre destinaţie, o armată de 150 de voluntari a dat năvală în magazine pentru a cumpăra obiectele menţionate de fiecare pasager, adult sau copil. Filmuleţul realizat de compania aeriană arată cum voluntarii se grăbesc să termine cu împachetatul şi să treacă numele fiecărui pasager pe cadou înainte de sosirea avionului.
După aterizarea aeronavei, pasagerii sunt filmaţi în timp ce se îndreaptă către zona de recuperare a bagajelor, împodobită de Sărbătoare. Din senin începe să ningă cu fulgi de zăpadă artificială şi banda de bagaje se urneşte.
Băieţelul din imagine a descoperit că Moşul i-a adus tableta pe care şi-a dorit-o FOTO Daily Mail
Numai că în locul valizelor pe care le aşteptau, pasagerii au primit câte un cadou etichetat cu numele lor. Imaginile surprinse de camerele de filmat arată uimirea de chipurile unora dintre călători, care realizează că în pachete se află exact ceea şi-au dorit de la Moş Crăciun.
Gluma s-a dovedit cât se poate de reală pentru pasagerul care a cerut o pereche de şosete şi boxeri FOTO Daily Mail
În timp ce unii plâng de bucurie pentru că au primit un televizor de ultimă generaţie, alţii regretă că au luat drept glumă iniţiativa companiei şi s-au trezit doar cu lenjerie intimă şi şosete.
Reprezentanţii WestJet au declarat pentru Daily Mail că au