Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20.000 de naşteri pe an în rândul fetelor sub 19 ani. Mai mult de 4.000 dintre acestea sunt la al doilea copil

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Peste 20.000 naşteri pe an se înregistrează în rândul fetelor cu vârste sub 19 ani, mai mult de 4.000 dintre acestea fiind la a doua naştere, potrivit unor date statistice prezentate marţi, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Datele au fost prezentate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (ECPI) şi Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), cu sprijinul ambasadei Olandei la Bucureşti, cu acest prilej atrăgându-se atenţia că statisticile au drept context faptul că în ultimii ani au fost desfiinţate multe dintre centrele de planning familial, iar stocurile de anticoncepţionale gratuite se vor epuiza în curând.

„În iunie 2013, România şi-a asumat, în faţa Organizaţiei Naţiunilor Unite, sarcina adoptării unei Strategii Naţionale în domeniul drepturilor sexuale şi reproductive şi implementarea educaţiei sexuale obligatorii, cuprinzătoare şi adecvate vârstei, în toate şcolile din România. Cu toate acestea, bugetul pe 2014 nu alocă resurse pentru dezvoltarea de programe în aceste domenii. De Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, atragem atenţia asupra nevoii urgente de a pune în practică recomandările internaţionale acceptate anul acesta de către România la ONU. Întârzierile din acest domeniu afectează drepturile la sănătate, demnitate şi nediscriminare ale fiecăruia dintre noi”, a declarat Iustina Ionescu, avocat de drepturile omului, potrivit Mediafax.

Deterioare a sănătatăţii sexuale şi reproductive

Datele statistice arată o deteriorare semnificativă a sănătăţii sexuale şi reproductive în România, în comparaţie cu situaţia din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. „Ce a fost înainte un risc a devenit acum o problemă de sănătate publică”, a avertizat Ionescu.

Un alt semnal de alarmă tras cu acest prilej se referă la faptul că progresele r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 46 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 23 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 21 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°