La aproape două luni de zile de când a plecat la muncă în Franţa, Maria Emanuela Mereuţă a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Paris. Tânăra avea doi copii, ambii crescuţi de bunica rămasă în Galaţi.
Mama Emanuelei, Anişoara Mereuţă a căzut din picioare atunci când poliţiştii i-au bătut la uşă pentru a-i spune ce s-a întâmplat. „Prima dată am crezut că vin să mă anunţe că a ajuns pe la puşcărie, dar după aceea mi-au dat vestea că a fost găsită moartă. Mai bine era în puşcărie decât aşa", spune cu ochii în lacrimi mama fetei care a sperat până în ultima clipă că este o confuzie. Aceasta s-a risipit în momentul în care poliţiştii i-au arătat femeii poze cu tânăra ucisă lângă Paris.
Maria Emanuela Mereuţă a plecat la muncă în străinătate după ce soţul a bătut-o de mai multe ori. Ultima dată, fata le-a scris părinţilor spunându-le că lucrează la un bar. Le-a trimis chir 50 de euro cu care să le mai cumpere câte ceva celor doi copii, unul de un an, celălalt de cinci, ambii rămaşi acasă.
Familia tinerei îşi face acum griji pentru că nu are cum să repatrieze sicriul cu fiica lor, astfel încât s-o înmormânteze creştineşte. „Ne-ar trebui cam 4.000 de euro, iar noi nu avem aceşti bani. Nu ştim ce-o să ne facem", spune la rândul său Gheorghe Mereuţă, tatăl tinerei.
(Sursa: adevarul.ro) La aproape două luni de zile de când a plecat la muncă în Franţa, Maria Emanuela Mereuţă a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Paris. Tânăra avea doi copii, ambii crescuţi de bunica rămasă în Galaţi.
Mama Emanuelei, Anişoara Mereuţă a căzut din picioare atunci când poliţiştii i-au bătut la uşă pentru a-i spune ce s-a întâmplat. „Prima dată am crezut că vin să mă anunţe că a ajuns pe la puşcărie, dar după aceea mi-au dat vestea că a fost găsită moartă. Mai bine era în puşcărie decât aşa", spune cu ochii în lacrimi mama fetei care a sperat până în ul