A nins ieri la Bistriţa – aproape toată ziua, mărunt dar sigur – încă de la primele ore ale dimineţii. Miroase în sfârşit a sărbătoare...! Politicienii aruncă în dreapta şi-n stânga cu daruri, iar noi, restul, umili sau bravi spectatori (la alegere) le urmăm exemplul: este luna în care nu îndrăzneşti să refuzi niciun om sărman – luna cadourilor.
Este luna în care nu îndrăzneşti să refuzi niciun om sărman – luna cadourilor, luna în care, mai mult decât în orice alt anotimp, îţi bat la uşă femei sărmane, în căutarea unor haine vechi sau a unor resturi de mâncare. Dacă eşti mai norocos din fire, ai şansa să întâlneşti şi spirite întreprinzătoare care ştiu exact ce vor: „Nu cumva aveţi prin cămară un borcan de dulceaţă în plus sau nişte nuci şi nişte făină ca să fac şi eu un cozonac de sărbători...?”
Nu-ţi baţi capul cu detalii nesemnificative de genul - cum anume, unde sau în ce cuptor va face cozonacul... Îi spui să aştepte la uşă şi-i aduci ce-a cerut. După care plusează – „Dar nişte cizme mai vechi nu cumva aveţi prin debara...?” „Ba da, cum să nu, se găsesc şi nişte cizme...” Şi îi aduci o pereche de cizme vechi, uşor scofâlcite, dar încă utilizabile...
„Dar câteva bucăţi de pampers nu sunteţi amabilă să-mi daţi...?” Întâmplător sau nu, este posibil să ai şi aşa ceva în casă, aşa că îi aduci şi pampers.
Sau nu ai şi, exasperat de atâta insistenţă, închizi uşa cu cheia de trei ori – „Gata, că vă cam obrăzniciţi acumaaa...!”
Şi într-un moment de suavă luciditate, realizezi că multe lucruri din casă ai putea să dai unui om sărman – din milă şi compasiune, tot comentând în sinea ta în legătură cu nesimţirea celui care cere sau inventivitatea de a cere ba una, ba alta – dar nu ai îndrăzni să-l inviţi niciodată la o farfurie de supă caldă...
Să intre în casa ta, să se aşeze chiar la masa ta, să mănânce cu lingura ta, să bea apă la sfârş
