Locuitorii din comuna Morunglav au trimis, în urmă cu câteva luni, un memoriu parlamentarilor de Olt, însoţit de fotografii şi semnături, cu privire la problema digului din comună. Între timp, pentru soluţionarea problemei s-au implicat şi Prefectura şi Consiliul Judeţean, reprezentanţii acestor instituţii reuşind să determine ABA Vâlcea să aloce fonduri pentru consolidarea malului Olteţului care, în orice moment, poate înghiţi mai multe gospodării.
De mai mulţi ani, de fiecare dată când sunt precipitaţii mai serioase sau când se topeşte zăpada, Olteţul reprezintă un adevărat pericol pentru mai multe gospodării din comuna olteană Morunglav. Coşmarul oamenilor a început prin 2005, când inundaţiile puternice au făcut că râul Olteţ să-şi schimbe cursul iniţial, cu aproximativ 40 de metri mai aproape de locuinţele lor. În 2007, apele au fost cel mai aproape de a le mătura pur şi simplu casele sătenilor, malurile erodându-se şi ajungând la circa zece metri de cea mai apropiată gospodărie.
Chiar se impunea atunci ca 22 dintre locuitorii comunei, cei care se aflau cel mai expuşi în calea eroziunii, să fie strămutaţi. Cum situaţia nu s-a rezolvat încă, mai mulţi locuitori ai comunei Morunglav au trimis un memoriu parlamentarilor de Olt, însoţit de fotografii şi semnături, prin care le-au cerut acestora să se implice în rezolvarea problemei.
„Vedem cum bucăţi din curte se prăbuşesc în râpa de câteva zeci de metri adâncime, ducând în ape garduri, vreun coteţ, vreo şură sau o construcţie utilă în gospodărie, iar malul se apropie de case. Privim neputincioşi cum apele se umflă şi lovesc malul, grăbind pierderea agoniselii noastre de-o viaţă”, se arată în documentul înaintat aleşilor.
200 de metri de dig, „uitaţi”
30 de miliarde lei vechi au fost alocaţi prin hotărâre de guvern, în decembrie 2007, lucrările fiind însă sistate d