Un bărbat din comuna Tulnici, sat Lepșa, a rămas fără o sumă însemnată de bani, după ce doi vânzători ambulanți au intrat în casa sa. Norocul păgubitului a fost că și-a dat seama la timp că i s-au furat banii, poliția fiind sesizată imediat. Mașina în care se aflau hoții a fost oprită în trafic la Bîrsești, iar banii păgubitului au fost găsiți sub preșul de la picioarele pasagerului din dreapta față.
„La data de 09.12.2013, ora 12.48, poliţiştii din Tulnici au fost sesizaţi de C. Cătălin, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute, sub pretextul vânzării unor produse textile, au intrat în locuinţa vecinului său B. Alexandru, din comuna Tulnici, sat Lepşa, de unde i-a sustras suma de 6.250 lei, după care au plecat de la locul faptei. Poliţiştii au acţionat cu operativitate şi pe raza comunei Bîrseşti au oprit în trafic autoturismului marca Opel, în care au fost identificaţi A. Costică, de 28 ani, şi A. Ovidiu, de 22 ani, ambii domiciliaţi în comuna Moţca, judeţul Iaşi. Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii au găsit sub preşul de la picioarele pasagerului dreapta faţă o pungă din plastic în care se afla suma de 6.250 lei. În cauză sunt continuate cercetările cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, ne-au comunicat polițiștii.
Oamenii legii au atras atenția de multe ori vrâncenilor să nu primească străini în case. Nu toți au înțeles mesajul, iar unii dintre ei încă mai au încredere în persoanele care le oferă câte ceva de vânzare, apoi le distrag atenţia şi le fură de prin locuinţe.
Un bărbat din comuna Tulnici, sat Lepșa, a rămas fără o sumă însemnată de bani, după ce doi vânzători ambulanți au intrat în casa sa. Norocul păgubitului a fost că și-a dat seama la timp că i s-au furat banii, poliția fiind sesizată imediat. Mașina în care se aflau hoții a fost oprită în trafi