Joi, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni. Sărbătoare creştină importantă în Postul Crăciunului, praznicul Sfântului Spiridon cade întotdeauna pe 12 decembrie.

Sinaxarul ne spune că Sfântul Spiridon a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a fiului acestuia, Constantie. Deşi n-a dus viaţă călugărească şi n-a cunoscut multă carte, a fost un mare iscusit şi păstor de suflete, simplu la purtări şi smerit cu inima. În copilărie a fost păcurar. Când i-a venit vremea, s-a căsătorit. La scurt timp însă i-a murit soţia, iar blândul Spiridon şi-a pus viaţa în slujba Tatălui Ceresc, făcând fapte bune şi cheltuindu-şi avutul spre binele săracilor. Fiind bine plăcut lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, vindecând boli ce păreau imposibil de tămăduit şi izgonind duhuri rele prin puternicile sale rugăciuni. Credinţa sa puternică în Dumnezeu, milostenia, smerenia şi curăţenia inimii au fost virtuţile  creştine pentru care Sfântul Spiridon s-a învrednicit cu acest mare dar ceresc, al facerii de minuni, cu cinste şi înţelepciune. Totodată, pentru viaţa sa cuvioasă, a fost făcut episcop al Trimitundei, vestită cetate a Ciprului.

După ce a devenit păstor al turmei lui Hristos, Cuviosul Ierarh Spiridon a făcut numeroase minuni şi milostenii pentru cei aflaţi în suferinţă. În vreme de secetă s-a rugat şi a adus ploaie. Tot prin rugăciune, a oprit ploaia ce cădea peste măsură. Când foametea şi seceta făceau ravagii în Cipru, a pus capăt flămânjunii celor sărmani. O ploaie mare a dărâmat hambarele unui bogat nemilostiv, risipind grâul prin toată cetatea, spre ajutorul celor năpăstuiţi. Prin puterea Sfântului Duh, la Sinodul de la Niceea din anul 325, l-a înfruntat pe filosoful Tertie, mare retor şi duşman al dreptei credinţe care, ruşinat de faptele sale, dar bucuros că a fost învins de Cuviosul Ierarh Sp