Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 300 de imigranţi ilegali au fost salvaţi de marina militară italiană în Marea Mediterană

Publicat in Antena 3, marți 10 decembrie 2013 ·

Marina militară italiană a anunţat că 265 de imigranţi aflaţi în trei ambarcaţiuni au fost salvaţi, marţi, în Marea Mediterană, informează AFP, citată de Agerpres.

Oamenii erau „într-o situaţie critică din cauza numărului mare de persoane aflate la bordul fiecărei ambarcaţiuni” în momentul în care au fost salvaţi la circa 180 de kilometri sud de insula siciliană Lampedusa.

Potrivit primelor verificări, „imigranţii provin din diverse ţări africane, printre care Gambia, Mali, Senegal şi Coasta de Fildeş”.

Salvarea imigranţilor a avut loc în cadrul operaţiunii Mare Nostrum, lansată de Italia pentru a consolida dispozitivul militar şi umanitar din regiune după două naufragii soldate cu circa 400 de morţi în decurs de o săptămână în luna octombrie, în apropierea insulei Lampedusa.

Zeci de mii de persoane încearcă în fiecare an să ajungă în Italia, plecând cu ambarcaţiuni din ţări din nordul Africii, în special Libia şi Tunisia.

Majoritatea acestor imigranţi provin din Africa subsahariană, însă unii dintre ei vin din Siria, Irak şi chiar Afganistan sau Asia de Sud.

Citeşte mai multe despre: italia marina militara italiana Lampedusa imigranti africa marea mediterana

Marina militară italiană a anunţat că 265 de imigranţi aflaţi în trei ambarcaţiuni au fost salvaţi, marţi, în Marea Mediterană, informează AFP, citată de Agerpres.

Oamenii erau „într-o situaţie critică din cauza numărului mare de persoane aflate la bordul fiecărei ambarcaţiuni” în momentul în care au fost salvaţi la circa 180 de kilometri sud de insula siciliană Lampedusa.

Potrivit primelor verificări, „imigranţii provin din diverse ţări africane, printre care Gambia, Mali, Senegal şi Coasta de Fildeş”.

Salvarea imigranţilor a avut loc în cadrul operaţiunii Mare Nostrum, lansată de Ita

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 36 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

News.ro acum 34 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară. Potrivit hidrologilor, avertizarea intră în vigoare la ora 12.00 şi este valabilă până la mie

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°