Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LEGEA MINELOR nu a întrunit numărul de voturi necesar nici la Cameră

Publicat in Mediafax, marți 10 decembrie 2013 ·

Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.

Camera Deputaţilor a dezbătut şi adoptat pe articole, marţi, în forma aprobată de Comisiile de Industrii şi Servicii, Legea minelor, în 45 de minute, în condiţiile în care raportul comisiilor le-a fot distribuit parlamentarilor în timpul dezbaterii.

Proiectul de lege urmează să intre tot marţi la votul final al Camerei, care este for decizional.

Proiectul de lege are caracter organic.

Niciun amendament susţinut în plen nu a fost adoptat.

În cadrul dezbaterilor generale, liderului grupului PDL, Mircea Toader, a solicitat retrimiterea la Comisii, invocând faptul că proiectul de lege a fost avizat într-un timp foarte scurt.

"Nu există clarificări referitoare la redevenţa încasată pe apa din subteran, cum e utilizată de administraţiile locale, cine taxează. Ajungem să taxăm tot, ştiţi cum - fraierul, apa şi aerul. Apropos de expropriere, forma adoptată nu e cea corectă, pentru investorii privaţi trebuie altă prevedere. Eu vă rog să retrimiteţi la comisie, să o rediscutăm, mai ales că sun foarte multe amendamente apărute în raport, fără a fi susţinute de cineva", a spus Toader.

Propunerea sa de retrimitere la comisii a fost însă respinsă de plenul Camerei.

Deputatul PDL Lucian Bode a luat cuvântul la dezbateri generale şi a criticat faptul că în Raport apar amendamente neasumate de cineva.

"Există o grabă dublată de lipsa de transparenţă. Nici apa de izvor nu scapă de impozitarea Guvernului. Acest proiect de lege copiază în parte din textul proiectului lege privid Roşia Montană. Grupul PDL nu poate susţine proiectul de lege cu atât de multe lacune, promovat netransparent", a spus Bode.

La rândul său, deputatul PDL Adrian Gurzău a protestat în timpul debzta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 38 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 44 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 31 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 40 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 27 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 33 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°