Elevii din clasa a II-a Step by Step de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani au mers să-i colinde pe prichindeii de la Grădiniţa nr.17. Acţiunea se înscrie în suita unor activităţi derulate în comun, care fac parte dintr-un parteneriat educaţional şcoală-grădiniţă încheiat între cele două instituţii de învăţământ. Cu această ocazie, câţiva dintre elevii participanţi la activitate şi-au revăzut cu mare bucurie fostele educatoare, pe care le-au îmbrăţişat cu emoţie şi cărora le-au arătat ce elevi destoinici sunt acum.
Copiii preşcolari au cântat şi ei împreună cu şcolarii tradiţionalele colinde, demonstrând că sunt gata să-l întâmpine aşa cum se cuvine pe Moş Crăciun. Activitatea s-a desfăşurat sub coordonarea profesorului pentru învăţământul primar Viorel Trifan. „Conducerea celor două instituţii de învăţământ, alături de profesorii implicaţi, încurajează şi sprijină elevii să continue desfăsurarea unor astfel de activitaţi, invitând totodată şi alte şcoli şi grădiniţe să se alăture acestei iniţiative“, a arătat, într-un comunicat de presă, Lauriana Ailincuţei, directoarea Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ din Focşani.
Elevii din clasa a II-a Step by Step de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani au mers să-i colinde pe prichindeii de la Grădiniţa nr.17. Acţiunea se înscrie în suita unor activităţi derulate în comun, care fac parte dintr-un parteneriat educaţional şcoală-grădiniţă încheiat între cele două instituţii de învăţământ. Cu această ocazie, câţiva dintre elevii participanţi la activitate şi-au revăzut cu mare bucurie fostele educatoare, pe care le-au îmbrăţişat cu emoţie şi cărora le-au arătat ce elevi destoinici sunt acum.
Copiii preşcolari au cântat şi ei împreună cu şcolarii tradiţionalele colinde, demonstrând că sunt gata să-l întâmpine aşa cum se cuvine pe Moş Crăciun. Activitatea s-a desfăşurat sub c