- Editorial - nr. 241 / 10 Decembrie, 2013 La 27 august 1991, cand in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, in fata sutelor de mii de frati basarabeni, rasunau cuvintele Declaratiei de Independenta, in uralele multimii inaltandu-se spre cer, urmasii dusilor si pierdutilor prin Siberiile de gheata, prin Kolama, Vorkuta si Magadan, pana dincolo de Cercul Polar, stiau prea bine ca, doar in acelasi alfabet al graiului, sub Tricolor, putem canta impreuna: "doar in limba ta/ Poti rade singur/ Si doar in limba ta/ Te poti opri din plans.” Atunci, cand, deasupra statuii lui Stefan cel Mare si Sfant, in dangat de clopot prindea sa bata "ceasul de aur” – cum spunea poetul Ioan Alexandru – si pentru fratii de dincolo de Prut, ofiliti de atata amar de vreme de tristetea siluirii cuvintelor si a limbii romanesti, odata cu schilodirea sufletelor si a constiintelor, suveranitatea si independenta incepeau sa fie sinonime cu Tricolorul, cu grafia latina, cu limba de stat – limba romana, cu imnul national. Atunci, un deputat in Parlamentul de la Chisinau exclama: "Vom fi blestemati daca azi, noi, parlamentarii, vom da gres! Pe noi ne vor judeca urmasii!”. Timpul, de la acea zi de 27 august 1991, a trecut. Iar cand marea nadejde incepea sa urce dealul, pentru fratii basarabeni, umilitii si saracii de mangaiere, convinsi ca limba si alfabetul romanesc pot salva neamul de la pieire, cazna Golgotei, din pacate, continua. Iar, cum scria poeta Leonida Lari, "cu intrigi de omor in dosul stanii” continuau tradarile cu samanta crimei. In umbra durerii, a doliului fratilor nostri, niste mormoloci nervosi, rusofoni inraiti deschideau, din nou, cartea durerii, uitand, in nemernicia lor, ca de-o bastina suntem toti romanii, ca una-i si limba noastra, "de la Nistru pan’ la Tisa”. Tragand, cu sadism, o alta sarma ghimpata prin suferinta comuna a celor de dincoace si de dincolo de Prut, rusof