Un tânăr din judeţul Suceava este suspectat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. că ar fi postat pe o reţea de socializare fotografii făcute cu telefonul mobil, reprezentând o minoră în ipostaze indecente.
Au fost efectuate ieri două percheziţii, la domiciliul acestuia şi la locuinţa unei rude, unde stătea în mod frecvent, fiind ridicate, pentru cercetări, un laptop şi două telefoane mobile.
„Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat cercetări faţă de un tânăr de 22 de ani, din judeţul Suceava, suspectat de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi act sexual cu un minor.
În fapt, tânărul este suspectat că, în perioada iunie 2012 – octombrie 2013, ar fi făcut, cu telefonul mobil, mai multe fotografii cu o minoră, în ipostaze indecente, pe care le-ar fi postat pe o reţea de socializare”, se arată într-un comunicat al procurorilor suceveni care au instrumentat ancheta.
În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 51 din Legea nr. 161/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice şi act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. 1, Cod penal.
Urmează ca, în urma percheziţiei informatice efectuate asupra bunurilor ridicate, să se dispună măsurile legale în cauză.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Suceava.