Cu „Assassin’s Creed IV: Black Flag“, Ubisoft Montreal a decis să-i răspundă anticei dileme „Care-s mai șmecheri: ninja sau pirații?“ cu un ferm „Ninja ȘI pirații în același timp!“. Astfel, pe lângă clasica cerință de a-ți asasina țintele în secret, apare și obiectivul de a domina marea cu ditamai bricul, arborând steagul negru cu cap de mort.

Dacă componenta navală era distracție secundară în „Assassin’s Creed III“, în „Black Flag“ are un rol central. Edward Kenway, personajul principal al jocului, este mai puțin confrate Assassin, aflat în căutarea libertății pentru toți, și mai mult pirat pus pe glorie, bogăție și rom.

Ați ghicit, dragi cititori, cineva a făcut un joc de care și Traian Băsescu s-ar putea bucura! Dacă stăpânirea mărilor se simte în realitate măcar jumătate pe cât de Mihai-Viteazu-pe-cocaină se simte în „Black Flag“, nici nu-i de mirare că Traian Băsescu a pus ochii pe funcția de președinte.

Cred că e primul joc din istorie care capturează așa bine senzația de-a fi căpitan de pirați în Caraibe la anul 1710. Mă rog, varianta romanticizată, de Hollywood, dar făcută mișto. De la început lumea e deschisă pentru a putea fi explorată și e enormă. Trei orașe (Havana, Nassau și Kingston), plus o multitudine de insulițe, forturi și marea între ele, totul într-o grafică fenomenală. Controalele vasului lui Kenway, numit The Jackdaw, îți dau senzația că miști ditamai barca pe valuri, fără să fie cine știe ce simulare greu de învățat. Bătăliile navale sunt demne de „Master and Commander“, mai ales pe o furtună cu tornade și tsunami. Pe uscat, ai parte de jocul de acțiune tipic „Assassin’s Creed“, cu bătălii nu foarte dificile, dar al dracului de spectaculoase, dublate de secțiuni în care trebuie să te infiltrezi ba prin tufișuri, ba prin copaci, ca un fel de ninja caraibian.

Față de celelalte jocuri din serie, cred că „Black Flag“ e de d