Europarlamentarul Cristian Preda se îndoieşte cp premierul Victor Ponta mai are susţinerea majorităţii Parlamentului după ce legea privind exploatarea de la Roşia Montana a picat din cauza absenţei aleşilor USL.
„Premierul a încercat să evite responsabilitatea demarării proiectului de exploatare a aurului la Roșia Montană, forțând adoptarea unei legi în Parlament. Băsescu l-a avertizat că nu e în regulă să-și creeze un asemenea paravan, fiind vorba despre o decizie ce trebuie luată la nivel executiv. Ponta n-a luat în seamă poziția șefului statului.
Acum, legea a picat. Prima întrebare e următoarea: mai dispune Ponta de o majoritate în camere?
A doua întrebare e impusă de distincția pe care chiar Ponta a propus-o, atunci când a spus că are o opțiune ca premier și alta ca deputat. Ce-i drept, întrucât era la funeraliile lui Mandela, Ponta nu a votat azi. Se va ține, însă, de cuvânt ca premier?”, se întreabă Preda pe blog.
Legea minelor a picat, marţi, în Camera Deputaţilor. Din 299 de parlamentari prezenţi, în favoarea legii au votat 160, iar 105 au fost împotrivă.