Oraşul Năvodari va derula proiectul ,,Modernizarea şi Reabilitarea de Noi Capacităţi de Producere a Energiei Electrice pentru Iluminatul Public”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, Organismul Intermediar pentru Energie.
Investiţia se încadrează în Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 4 – „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”, Domeniul Major de Intervenţie 4.2 – “Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”, Operaţiunea 4.2. – „Investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice prin valorificarea resurselor regenerabile de energie: biomasă, resurse hidroenergetice (în capacităţi de mică putere
Proiectul răspunde obiectivelor operaţiunii în care a fost depus prin: reducerea dependenţei de importurile de resurse de energie primară (în principal combustibili fosili) şi îmbunătăţirea siguranţei în aprovizionare, diversificarea surselor de producere a energiei, tehnologiilor şi infrastructurii pentru producţia de energie electrică, implicarea mai activă a mediului de afaceri (companiilor private din ţară), în procesul de valorificare a resurselor regenerabile de energie, protecţia mediului prin reducerea emisiilor poluante şi combaterea schimbărilor climatice prin producerea unei cantităţi de energie electrică de 1238 MWhe/an, puterea instalată în cadrul proiectului este de 0,808 MWe. Se vor instala un număr de 5438 panouri fotovoltaice pe 2145 stâlpi de iluminat.
Oraşul Năvodari va derula proiectul ,,Modernizarea şi Reabilitarea de Noi Capacităţi de Producere a Energiei Electrice pentru Iluminatul P