Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţie fără precedent în Liga I. Două echipe s-ar putea retrage din campionat în această iarnă. Mănâncă bani publici şi sunt praf!

Publicat in Click, marți 10 decembrie 2013 ·

Liga I e foarte aproape să treacă printr-o situaţie fără precedent. Corona Braşov şi Săgeata Năvodari, echipele cu cele mai mici bugete din campionat, sunt pe cale să se retragă din primul eşalon în pauza dintre tur şi retur. Ambele cluburi sunt susţinute cu bani publici şi autorităţile locale nu mai vor să pompeze în ceva neprofitabil. „Fotbalul doar a cheltuit bani şi ne-a făcut de râs. Aştept o analiză de la secţia de fotbal de la Corona, să facem un calcul de cost. Apoi, să comparăm cheltuielile cu rezultatele. Când ceva nu este rentabil, trebuie să acţionezi. Oricine merge la serviciu, trebuie să producă. Ar fi bine ca echipa de fotbal să termine campionatul Ligii 1, dar nu în felul acesta şi în formula aceasta, nu cu bani de la municipalitate. Luna decembrie va fi una a deciziilor importante. Au fost aici prea mulţ jucători care nu au nimic în comun cu Braşovul", a spus primarul Braşovului, George Scripcaru În schimb, un consilier local îl acuză pe edil că s-a folosit în alte scopuri de banii încasaţi de club din drepturile TV şi acum, când ar trebui să investească, e dispus să desfiinţeze echipa.„Dacă aşa a zis, să nu mai dea bani şi gata. După ce se vor disputa şi cele două meciuri care mai sunt programate în acest an, trebuie făcută o analiză la rece. Probabil, s-au făcut şi greşeli, probabil că sunt unii care nu au ce căuta pe acolo, dar această echipă are cel mai mic buget din Liga 1. E greu să faci performanţă aşa. Cu buget de transferuri 0 este greu să aduci jucători valoroşi. Este clar că trebuie făcută o evaluare. Echipa trebuie să termine campionatul. Mai sunt nişte bani din drepturile de televizare, dar şi cu ăia văd că se plătesc şi alte lucruri. De la LPF s-a transmis clar că acei bani se pot folosi doar pentru secţia de fotbal", a spus consilierul local Mihai Gârdă.

Dacă cele două formaţii s-ar desfiinţa şi nu vor mai încheia acest sezo

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°