Asistăm la un fenomen istoric. Popoarele străvechi ale Asiei de Sud-Est, ale continentului Indian şi Orientului Mijlociu îmbracă, într-un ciclu al devenirii, haina reîntineririi, în contrast cu aria civilizaţiei zis occidentale aflată într-un proces de îmbătrânire.

În rol de primă mărime al acestei uimitoare prefaceri se situează China. Ea desfăşoară sub ochii noştri o strategie la scară mondială a cărei consecinţe încă nu se lasă uşor previzionate. Desantul european (deocamdată centru şi est european), capul de pod, cum îi spun unii comentatori, face parte din angrenajul strategic şi s-ar părea că cel puţin intenţional, în această fază de început, României i s-ar dori un rol de prim jucător.

Fireşte, în era nucleară nu se concepe obţinerea preeminenţei prin cuceriri militare. Fără a neglija modernizarea capacităţilor purtării unui război, China mizează pe atuul formidabil al puterii economice. La ora aceasta este deja a doua în lume, iar perspectivele concurenţiale îi sunt din cele mai favorabile. Într-o lume în plină explozie demografică, tot mai mult sărăcită de resurse, economicul devine problema esenţială nu numai a dezvoltării, dar şi a supravieţuirii. Succesul îl datorează raportului specific între eficienţa muncii productive şi consumul ponderat sau chiar modest, care lasă loc surplusului, gestionat, cel puţin până la acest moment, cu măiestrie.

Pornind de la aceste date şi beneficiind de poziţia geografică favorabilă, China a demarat un veritabil proces de învăluire la nivel planetar aflat în plină desfăşurare. În primă linie este zona limitrofă: bazinul pacific şi vecinătăţile teritoriale unde ameninţă supremaţia americană. Uşor, şi-a îndreptat privirile spre India, Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină, încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea imperiilor coloniale. Acestea i-au facilitat expansiunea printr-o gestiu