Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea mici pentru un război aşa de mare

Publicat in Cotidianul, marți 10 decembrie 2013 ·

Am pierdut în faţa Germaniei. Am ratat 6 aruncări de la 7 metri. Principale cauze ale înfrângerii.Meciul cu Cehia devine capital dacă vrem să nu jucăm în optimi împotriva campioanei mondiale.

6 de 7m ratate contra Germaniei

De ce ne-a fost frică nu am scăpat. Echipa Germaniei a fost pre puternică pentru fetele noastre. Din primul minut şi până la fluierul final, echipa Germaniei a condus pe tabela de marcaj, fetele noastre făcnd doar o cursă de urmărire. Au fost situaţii în care am remontat de la 3 sau 4 goluri diferenţă şi am venit la un singur gol în spatele adversarului. Nu a fost suficien. Câteva borne: 1-4 (min.7), 4-5 (min.10), 5-10 (min.17), 12-13 (min.30), 14-20 (min.41), 21-23 (min.53), 22-24 (min.56). Dacă este ceva de reproşat fetelor noastre, atunci trebuie să vedem că s-a respectat „tradiţia” – primele 10 minute ale reprizei secunde au fost catastrofale – şi trebuie să mai vedem că principala golgeteră a nemţoaicelor, Susann Muller, nu a fost anihilată.: ne-a dat 11 goluri din acţiune. Dar uriaşul reproş trebuie să-l facem lipsei de concentrare: am ratat 6 aruncări de la 7 metri din cele 10 pe care le-am obţinut. Neagu şi Marin au ratat câte 2 aruncări. Echipa României a aruncat de 50 de ori la poartă şi de 38 de ori pe spaţiul porţii, 15 mingi fiind reţinute de portăriţa Clara Woltering. De cealaltă parte, Germania a aruncat de 54 de ori la poartă, de 39 de ori pe spaţiul porţii, dar numai 13 mingi au fost apărate de portarii noştri, Paula Rădulescu şi Talida Tolnai.

Au înscris: Ada Nechita (6), Cristina Neagu (4), Gabriela Perianu (3), Luciana Marin (3), Georgiana Ciuculete (3), Aurelia Brădeanu (2), Valentina Elisei (1) şi Oana Manea (1).

Unde s-a pierdut de fapt meciul

Sunt situaţii în care un meci nu se pierde neapărat pe teren. Şi nu este vorba de cauze extrasportive. Un meci de la care există aşteptări se poate pierde

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 45 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 54 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 40 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°