Aplicarea „accizei” la motorină începând de anul viitor, ar putea atrage o serie de scumpiri printre care şi cea a călătoriei cu autobuzul prin Braşov. Primarul George Scripcaru a precizat că majorarea preţului la combustibil poate fi acoperită doar prin majorarea tichetului RAT sau prin majorarea subvenţiei acordată de Primăriei Regiei, respectiv, în ambele cazuri, tot din buzunarul braşovenilor.
„Dacă se introduce acciza la motorină, automat creşte costul aferent unei călătorii cu autobuzul. Practic, la RAT, în fiecare lună va trebui să achităm în plus o cisternă de câteva mii de litri, ceea ce înseamnă o sumă destul de consistentă”, a explicat primarul.
Acesta a ţinut să sublinieze faptul că odată cu introducerea accizei de 7 eurocenţi pe litrul de motorină şi serviciile de salubrizare a domeniului public sau de deszăpezire vor fi mai scumpe, ceea ce înseamnă un efort bugetar mai mare. Guvernul a decis să amâne cu trei luni introducerea acestei accize, care era planificată de la 1 ianuarie 2014 şi să o păstreze doar pe cea pentru benzină. Argumentul Guvernului pentru care a amânat majorarea accizei de 7 eurocenţi la motorină a fost tocmai acela că transportatorii folosesc acest carburant. În consecinţă, dacă motorina îşi menţine preţul neschimbat, vor fi evitate scumpirile în lanţ, însă, din păcate, doar pe o perioadă limitată
Aplicarea „accizei” la motorină începând de anul viitor, ar putea atrage o serie de scumpiri printre care şi cea a călătoriei cu autobuzul prin Braşov. Primarul George Scripcaru a precizat că majorarea preţului la combustibil poate fi acoperită doar prin majorarea tichetului RAT sau prin majorarea subvenţiei acordată de Primăriei Regiei, respectiv, în ambele cazuri, tot din buzunarul braşovenilor.
„Dacă se introduce acciza la motorină, automat creşte costul aferent unei călătorii cu autobuzul. Practic, la RAT, în fie